„Nici cuvinte nu am să vorbesc, așa de tare sunt stresat. Cu cinci copii pe drumuri. Aici totul e ars, totul e stricat, trebuie făcut totul din nou.” Cinci copii, împreună cu părinții lor, au rămas pe drumuri după ce casa în care locuiau a ars complet.
Tot ce au muncit soții Popa timp îndelungat a ars în câteva ore. Incendiul a izbucnit în odaia unde dormea mama cu mezina de doar două luni. Din fericire, niciunul dintre cei cinci copii nu a avut de suferit, doar că din casă a rămas doar scrum.
Incendiul a izbucnit dimineața, iar mama împreună cu mezina, care erau acasă, au scăpat cu viață ca prin minune.
„Au rămas soția și fata în casă. Noi am ajuns la lucru, când văd de aici mă sună și îmi spun că arde casa. Înapoi repejor. Deja șeful a urcat în mașină și fuga ne-a adus înapoi, mi-a părut că e o glumă, dacă dimineață am luat băiatul și ne-am pornit la lucru. Când am ajuns înapoi, pompierii, toți aici, eu am rămas șocat. Doamne, ferește! Au rămas pe drumuri toți, iată acum îmi trebuie materiale de construcție, cu ce să intru eu în iarnă, aici trebuie să fac totul din nou. Poate un mic ajutor, că e…”, a spus Vladimir Popa.
Pentru a avea unde se adăposti, familia are nevoie în primul rând de materiale de construcție: foi de ardezie, lemn, ciment, nisip.
„Este fata de 16 ani, băiatul 14-15 ani, apoi merge băiatul de clasa a treia, fata clasa a doua și asta micuță care este acum de o lună și ceva. Ea dormea cu fata aici și în acest timp, când ea a dat să iasă afară, a văzut fum și fuga a luat fata și, când a dat să deschidă ușa la bucătărie, a izbucnit incendiul acesta. A fost făcută reparație, dar dacă așa a fost… Și frigider, și mobilă, totul a ars. Ce să facem acum? Am muncit mult, am muncit mult timp, dar ce să facem dacă asta e, am avut de toate în casă, dar a ars totul. Nu am nimic absolut. Eu nu vreau să stau pe drumuri, este iarnă, sunt copii mici, eu ca eu, pot să-mi iau geanta și mă duc, dar ei ce o să stea pe drumuri?”, mai spune bărbatul.
Administrația publică locală a luat deja în vizor acest caz. Potrivit primarului satului Bălășești, Elena Neaga, situația este foarte gravă, ținând cont că familia este una numeroasă și în prezent nu există nicio locuință în care aceștia ar putea locui temporar.
„(…) Doar cu excepția faptului că este o prietenă de familie care s-a oferit să-i ajute. Chiar ieri, în momentul incendiului s-a deplasat și specialistul în protecția copilului de la asistența socială. Imediat am emis Dispoziția de a se lua cazul la evidență. Evident că va beneficia de suport, sprijin familial fiecare copil. Pe lângă asta vor fi redirecționați spre ajutor social. Totodată, ieri, pe ordinea de zi a ședinței care urmează a Consiliului local am inclus și cererea dumnealor de a e acorda un suport financiar din partea Primăriei. Este un buget limitat, dar din puținul pe care îl avem o să încercăm să fim alături de ei”, a mai spus primarul satului.
Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit de la soba de la care se încălzea casa.