Tiraspolul anunță că va introduce sancțiuni împotriva „propagandei relațiilor sexuale netradiționale”, care par să copieze legea adoptată în 2013 în Federația Rusă, în contrast cu progresele făcute în ultimii ani în domeniu de R. Moldova.

În anunțul despre modificarea codului contravențiilor administrative și altor acte, așa-numitul guvern de la Tiraspol spune că, prin noile prevederi, care vor fi trimise curând spre aprobare „legislativului” regiunii, vrea să-i pedepsească pe cei care „promovează” nu doar relațiile sexuale între persoane de același sex, ci și schimbarea de gen și pedofilia.

Tot în urma Federației Ruse, regiunea transnistreană a declarat anul 2024 „anul valorilor familiei”, o sintagmă folosită de Kremlin și, în general, de forțele social-conservatoare pentru activismul anti-LGBT+.

Vara trecută, autoritățile de la Tiraspol au retras din cinematografe un desen animat Disney și au amendat câteva dintre ele pentru difuzarea filmului care, potrivit procuraturii republicii nerecunoscute, ar conține „propagandă a relațiilor sexuale netradiționale” în rândul minorilor.

Anunțând introducerea de legislație anti-propagandă gay, Tiraspolul a spus că asemenea legi există și în alte țări unde „valorile familiei sunt o prioritate”.

De fapt, în Europa asemenea legislație există de un deceniu în Rusia, care i-a adăugat, mai nou, și alte reglementări, cum ar fi scoaterea în afara legii a așa-numitei „mișcări internaționale LGBT+”, fără să precizeze ce este ea.

Singura țară europeană în afara Rusiei care pedepsește activ „propagarea” relațiilor homosexuale în fața minorilor, inclusiv scoțând de pe rafturi cărți pentru copii considerate „neadecvate”, este Ungaria, condusă de premierul pro-rus conservator, Viktor Orban.

În R. Moldova a existat o tentativă de a copia de la Rusia asemenea legislație în 2013, dar a fost abandonată repede după criticile activiștilor pentru drepturile LGBT+ și ale partenerilor de dezvoltare occidentali.

Tiraspolul se pregătește să introducă pedepse pentru activism LGBT+ tocmai când R. Moldova face progrese în asigurarea unor drepturi minime persoanelor din această categorie.

Transnistria – „teritoriu non-liber”

Autoritățile de la Chișinău și organizațiile neguvernamentale de pe malul drept au atras atenția, în nenumărate rânduri, că în regiunea transnistreană sunt încălcate sistematic drepturile omului.

Raportul asociației Promo-LEX pentru anul trecut arată că în stânga Nistrului și în orașul Bender/Tighina continuă să aibă loc persecuții politice, sunt limitate libertățile de exprimare și de circulație, iar administrația de facto a regiunii, cu sprijinul Federației Ruse, își consolidează puterea prin introducerea și aplicarea de legi și reglementări represive.

Raportul confirmă concluziile anterioare ale organizației internaționale Freedom House, potrivit cărora, regiunea transnistreană rămâne un teritoriu „non-liber”, cu un scor general al democrației de 18 puncte din 100 în 2022 și 2023, cel mai scăzut din ultimii 5 ani.