Circa 400 de învățători, profesori, cadre didactice de sprijin, manageri școlari și tineri specialiști s-au adunat împreună, sâmbătă, 7 octombrie, pentru a participa la un forum național, organizat de Președinția Republicii Moldova împreună cu Ministerul Educației și Cercetării.
„Cred că fără educație, o țară nu poate crește, nu poate fi nici liberă, nici puternică, nici dezvoltată. Educația pe care o oferim copiilor azi va influența calitatea vieții generațiilor viitoare, dar și capacitatea statului de a ne asigura nouă, tuturor, condiții bune de viață în deceniile care vin”, a declarat Maia Sandu, Președinta țării.
„Acest forum este, în primul rând, o ocazie pentru profesori de a reflecta asupra lucrurilor pe care le fac deja și cum pot deveni mai buni, cum pot schimba practica în clasă. Sperăm ca acest eveniment să-i ajute să înțeleagă și cum pot lucra mai bine cu elevii cu nevoi educaționale speciale, cum pot utiliza arta în predare, cum pot utiliza noile tehnologii”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației.
Profesorii au avut ocazia să discute și cu Mircea Miclea, invitatul special al evenimentului. Mircea Miclea este autor, psiholog, educator, antreprenor, ex-ministru al Educației în România, întemeietor al Școlii psihologice cognitive.
„Am ales astăzi să vorbim despre o problemă fundamentală – Ce predăm atunci când predăm în fața copiilor? Cred că predăm patru lucruri: un anumit conținut, o metodă de învățare a acelui conținut, o atitudine față de el și o modalitate de a exploata această cunoaștere”, a afirmat Mircea Miclea.
Evenimentul a fost organizat cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia, Marea Britanie, Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Norvegiei, Japoniei, precum și Fundației Orange, în parteneriat cu Universitatea de Stat, Mediacor și Clasa Viitorului.
„Statele Unite se mândresc că au contribuit la realizările obținute de Republica Moldova în domeniul educației. Suntem bucuroși să participăm la formarea Claselor Viitorului în comunitățile mari și mici. Investițiile în educație sunt investiții inteligente pentru orice stat”, a declarat Kent D. Logsdon, Ambasadorul SUA în Republica Moldova.
„Viitorul începe în sălile de clasă. Pentru că voi, profesorii, sunteți cei care alegeți metodele de predare și le dezvoltați copiilor abilitățile necesare pentru mâine. Digitalizarea și învățarea noilor tehnologii sunt esențiale pentru a ne asigura că studenții moldoveni au abilitățile potrivite inclusiv pentru profesiile care încă nu au apărut”, a afirmat Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova.
„Începând cu anul 2018, UNICEF a alocat mai mult de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea domeniului educației din Republica Moldova. Suntem convinși că profesorii joacă un rol vital în îmbunătățirea calității serviciilor educaționale. De aceea, ei trebuie adopte metodele moderne de predare, abordările care pun accentul pe incluziune, egalitate și reziliență”, a spus Maha Damaj, Reprezentantă de Țară UNICEF în Republica Moldova.
Participanții la forum au abordat subiecte actuale ce țin de activitatea cadrelor didactice din toată țara. Printre acestea se numără inovațiile educaționale, incluziunea în școală, educația prin artă, precum și bunele practici din Republica Moldova și din alte țări.
„Temele care au fost astăzi discutate vin să ne ajute pe noi să înțelegem cum să facem ca școala să fie cu adevărat prietenoasă copilului și atractivă, cum să facem ca absolventul nostru de astăzi să se încadreze în societatea zilei de mâine”, a menționat Tamara Macari, directoare LT „Ștefan Holban”, Cărpineni, Hîncești.
„Trebuie să creăm o viziune comună asupra viitorului educației din țara noastră, pentru că nu poți să lucrezi astăzi cu instrumentele cu care ai lucrat acum câțiva ani. Sunt alți copii, alt curriculum și trebuie să privim spre viitor și să jonglăm cu profesiile viitorului”, afirmă Olga Cosovan, cadru didactic, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.
Forumul Național al Cadrelor Didactice își propune să devină o tradiție anuală, organizat la început de an școlar.