Trei persoane au fost condamnate la închisoare, după ce au ucis în bătaie un bărbat. Sentința a fost pronunțată recent de magistrați.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, tragedia s-a produs în seara zilei de 5 decembrie 2023, când cei trei, aflându-se pe o stradă dintr-un sat al raionului Șoldănești, fiind în stare de ebrietate, au bătut un bărbat cu pumnii și picioarele lângă gospodăria în care ultimul locuia temporar. Peste câteva ore, victima a decedat.
Fiind audiați, aceștia și-au recunoscut vinovăția.
Astfel, instanța a stabilit celor trei pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani pentru doi din făptuitori, și 9 ani de închisoare pentru al treilea.
Sentința este cu drept de apel în instanța ierarhic superioară.