Demotivarea utilizării transportului privat ar fi cea mai bună soluție pentru „aerisirea” orașului Chișinău de numărul exagerat de automobile. De acest lucru este sigur viceprimarul Ilie Ceban, care, în cadrul Podcastului „Chișinău LIVE”, a spus că, „oamenii vor opta și mai mult pentru utilizarea transportului public, inclusiv atunci când vor apărea parcările cu plată”.

O altă problemă, potrivit lui Ilie Ceban, este faptul că, în Republica Moldova, comparativ cu alte țări, este foarte ieftin să ai o mașină. Din acest motiv, o parte dintre cetățeni își cumpără un automobil fără a se gândi dacă au unde-l parca, alţii își cumpără și câte două sau chiar trei mașini.

Ținând cont că, în ultimii ani, numărul de mașini înregistrate în municipiul Chișinău a crescut considerabil, mulți locuitori ai capitalei au început să-și „amenajeze” după bunul plac locuri de parcare, ceea ce este total greșit, spune viceprimarul.

Amintim, anterior, primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a menționat că peste 400.000 de maşini sunt înregistrate oficial în municipiul Chişinău în prezent, pe când oraşul, de fapt, a fost prevăzut pentru un număr de circa 90.000 de automobile.