Cetățenii din nordul Republicii Moldova vor putea solicita din 21 septembrie serviciile de apostilare și legalizare a actelor la Bălți. La ghișeul Direcției apostilă și legalizare vor putea fi depuse documentele spre apostilare și legalizare, iar la data indicată vor putea fi ridicate, transmite IPN.

Ministerul Justiției precizează că ghișeul a fost deschis cu scopul de a face mai accesibile serviciile de apostilare a actelor pentru cetățenii din nordul țării, care acum vor economisi bani și timp. Totodată, se vor micșora rândurile și timpul de așteptare la sediul central al Direcției apostilă și legalizare, din Chișinău.

Direcția apostilă și legalizare din Bălți este amplasată pe strada Piața Independenței, 1, clădirea Primăriei municipiului Bălți, etajul 1. Programul de activitate al Direcției este de luni până vineri, în intervalul orelor 08.00 și 16.00 (pauza de masă între orele 12.30-13.00).

Actele spre apostilare pot fi depuse atât fizic, cât și online. Depunerea fizică este conform programului de lucru, cu buletinul de identitate în original al solicitantului și actele care urmează a fi apostilate. Depunerea online se face de luni până duminică, între orele 17.00-08.00) și având o semnătura electronică/mobilă, la adresa: https://apostila.gov.md/.