Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Iurie Scripnic a comentat protestul anunțat de către Forța Fermierilor.

Potrivit oficialului, ministerul lucrează asupra revendicărilor cerute de către fermieri, mai ales că o parte dintre acestea deja au fost rezolvate.

Iurie Scripnic, secretar de stat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare:

„Dacă ne referim la seceta care a fost anul acesta, noi am ieșit cu un suport la returnarea accizei, acum a dat Domnul și avem și umiditate. Desigur că ne-am așteptat la o recoltă mai mare.

Toți cei care au suferit în urma secetei își fac în primăriile din localitate. Comisia de specialitate lucrează, agricultorii își fac actele în regulă și pot depune dosarele pentru a-și revendica sau reeșalona creditele dacă au probleme. Acum am ieșit cu plata de impozite care va fi amânată până la 25 noiembrie”.

Precizăm că astăzi, Asociația Forța Fermierilor au anunțat că fermierii din 20 de raioane ale țării și-au scos tehnica agricolă în 15 puncte din țară.

Revendicările protestatarilor sunt: amânarea plăților scadente față de creditori fără calcularea penalităților, acordarea facilităților fiscale, în special acordarea dreptului de utilizare a TVA-ului din cont pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor și adresarea către partenerii externi pentru identificarea banilor în scopul achitării compensațiilor fermierilor afectați.