Securitatea socială pe agenda dialogului moldo-spaniol

Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei, Violeta Agrici, a avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru Securitate Socială al Regatului Spaniei, Octavio José Granado Martínez, cu care a discutat subiectul asigurării securității sociale a cetățenilor Republicii Moldova care desfășoară activități pe teritoriul Spaniei.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii pe marginea sistemelor de securitate socială din ambele state și au subliniat importanța existenței unui cadru juridic care ar reglementa domeniul protecției sociale a cetățenilor străini care muncesc într-un alt stat. În context, părțile au convenit asupra necesității impulsionării procesului de negocieri pe marginea proiectului Acordului interguvernamental moldo-spaniol aflat în discuții de ceva timp.

Oficialul spaniol a manifestat deschidere în reluarea discuțiilor cu autoritățile competente ale Republicii Moldova în vederea avansării procesului dat.