Dyninno, Veo Worldwide Moldova, Amdaris, Kaufland Moldova, Victoriabank sunt cele mai apreciate companii de către angajații din Republica Moldova, potrivit „Top Angajatori Undelucram.md 2023”. Clasamentul anual este creat pe baza evaluărilor utilizatorilor platformei, care în prezent are 140.000 de angajați moldoveni ce transmit în mod anonim feedback-ul lor.

Pe primul loc s-a clasat Dyninno, un grup de companii care furnizează produse și servicii în domeniile călătoriilor, finanțelor, divertismentului și tehnologiei în peste 50 de țări. În cadrul grupului activează 5.100 de persoane, iar birourile sunt amplasate în mai multe țări, inclusiv în Republica Moldova.

La Dyninno Group nu creăm doar locuri de muncă, ci construim o echipă. În oficiile noastre din Republica Moldova lucrează peste 1.100 de oameni – această filială fiind una dintre cele mai mari în cadrul grupului de companii. Majoritatea managerilor de top sunt din Republica Moldova și, actualmente, ei conduc oficii în alte țări. În 2024, Dyninno Group împlinește 20 de ani de la înființare, iar primul loc în clasamentul Top Angajatori Undelucram.md este o realizare care marchează în mod deosebit aniversarea noastră. Ne bucurăm să vedem aprecierea angajaților noștri, acest lucru confirmându-ne faptul că puterea companiei noastre este în oameni. Ne dorim ca pentru angajați lucrul să nu fie doar un loc de muncă și astfel dezvoltăm foarte multe activități prin care oamenii să crească, să obțină rezultate și să simtă că fac parte din familia internațională Dyninno, în care fiecare contribuie pentru succesul nostru comun”, a spus Alex Weinstein, fondatorul Dyninno Group.

În topul general predomină în continuare companii din industria IT&C, însă, spre deosebire de alți ani, există o diversitate mai mare de industrii precum bănci, retail alimentar, producție bunuri de larg consum sau telecomunicații.

„Industria IT&C rămâne în continuare bine reprezentată în topul general al celor mai apreciați angajatori, cu un număr semnificativ de companii în clasament. Totuși, anul acesta observăm o structură mult mai variată, cu companii dintr-o diversitate de industrii, ceea ce ne arată că tot mai mulți angajatori, din toate domeniile de activitate, au conștientizat importanța brandului de angajator și a dezvoltării unei culturi organizaționale care contribuie la satisfacția și loialitatea angajaților, precum și la atragerea de noi talente. Asistăm la o evoluție pozitivă a pieței muncii, în care tot mai mulți angajatori fac eforturi reale de a inova și de a îmbunătăți aria de beneficii și de a oferi angajaților un mediu de lucru plăcut și sănătos”, a declarat Costin Tudor, CEO WhereWeWork.com.

Poziția în clasamentul general este stabilită în funcție de nota generală acordată pe baza evaluărilor angajaților (70%) și de nota pentru alte cinci criterii (fiecare cu un procent de 6%) considerate importantede către angajați: oportunități de avansare; pachet salarial; timp la birou vs. timp liber; management; proceduri și valori.

„O altă tendință pozitivă care merită subliniată este faptul că tot mai multe companii mici și mijlocii au o preocupare reală pentru starea de bine, motivarea și loializarea angajaților, lucru care se reflectă în evaluările pozitive ale angajaților”, a adăugat Costin Tudor,  CEO WhereWeWork.com.

Iată companiile din Republica Moldova, care au intrat în topul celor mai apreciați angajatori:

  1. Dyninno
  2. Veo Worldwide Moldova
  3. Amdaris
  4. Kaufland Moldova
  5. Victoriabank
  6. DRÄXLMAIER Group Moldova
  7. Philip Morris Moldova
  8. METRO Moldova
  9.  Endava Moldova
  10.  Enter
  11.  Moldindconbank
  12.  Orange Moldova
  13.  Lear Corporation Moldova
  14.  Petrom Moldova
  15.  McDonald’s Moldova
  16. Fujikura Automotive Moldova
  17.  Gebauer & Griller Moldova
  18.  MicroInvest
  19.  EBS Integrator
  20.  Unifun.

Dacă vrei să-ți evaluezi și tu angajatorul în mod anonim, înregistrează-te pe undelucram.md și, în felul acesta, vei contribui la procesul de transparentizare și informare în piața muncii din Republica Moldova.

Despre Undelucram.md

Undelucram.md face parte din rețeaua de platforme de employer branding și recrutare online WhereWeWork.com, cu peste 1,5 milioane de angajați în regiunile Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Prin platformele sale, rețeaua WhereWeWork.com are ca obiectiv transparentizarea pieței muncii în cele 14 țări în care operează, aceasta punând la dispoziție informații și instrumente atât pentru angajați cât și pentru companii. Platforma are la bază algoritmi de machine learning și date agregate despre utilizatori cu ajutorul cărora potrivesc interesele candidaților din piața muncii cu cele ale angajatorilor.