Lucrările de construcție care produc zgomot vor fi interzise în zilele de duminică și de sărbătoare nelucrătoare, precum și în zilele de luni până sâmbătă între orele 18:00 și 08:00. O inițiativă legislativă care prevede acest lucru, elaborată de deputatul PAS Vasile Grădinaru, va fi propusă plenului Parlamentului pentru examinare de către Comisia economie, buget și finanțe.
„Ținând cont de faptul că majoritatea cetățenilor se recreează pe parcursul zilei de duminică și în zilele de sărbătoare nelucrătoare, considerăm necesară extinderea interdicției de a executa lucrări de construcție care produc zgomot pentru aceste zile”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.
Totodată, la reconstrucția încăperilor va fi interzisă modificarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale prin instalarea utilajului consumator de gaze în alte încăperi decât în bucătărie sau hale termogeneratoare.
Va fi interzisă și efectuarea lucrărilor de termoizolare și de schimbare coloristică a fațadei în lipsa autorizației de construire pentru lucrările la fațadele clădirilor orientate spre bulevarde și străzi, la clădirile cu statut de monument, la construcțiile din zonele de protecție a acestora, cu excepția lucrărilor de finisare exterioară, care nu modifică elementele fațadelor și ale soluțiilor cromatice.
Alte modificări prevăd extinderea termenului de privatizare pentru locuințele pasibile de privatizare. Termenul va fi extins din considerentul că există litigii care urmează a fi examinate de instanța de judecată și pentru că există circa 9.000 de locuințe pasibile pentru privatizare, cele mai multe fiind în municipiul Chișinău.
O modificare similară a fost propusă și de un grup de deputați din Fracțiunea „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”, iar Comisia economie, buget și finanțe a propus comasarea celor două proiecte pentru lectura a doua.
URMĂREȘTE-NE PE CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ!