Primăria municipiului Chişinău va crea o hartă care va include toate terenurile din capitală unde creşte planta ambrozia, considerată un alergen. O solicitare în acest sens a făcut primarul general, Ion Ceban, în cadrul şedinţei de luni a serviciilor municipale, transmite subiectulzilei.md cu referire la politics.md.
Responsabilii de la Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” urmează să înainteze măsuri concrete care urmează a fi întreprinse pentru extirparea plantei, dar şi să estimeze costurile necesare pentru aceste acţiuni.
Totodată, Ion Ceban a propus examinarea posibilităţilor de a informa agenţii economici despre necesitatea de a salubriza spaţiile pe care le deţin şi a preveni creşterea ambroziei.
În Moldova, nu există însă statistici despre câți oameni sunt alergici la ambrozie, iar mulți dintre aceștia sunt tratați de alte alergii. Mulți ajung să afle că sunt ambroziaci după multe căutări pe internet și, din păcate, deja când aceasta se transformă într-o maladie cronică.