În primele două luni de vară, 39 de oameni, inclusiv 12 copii, și-au pierdut viața în lacurile și râurile din țară. În cazul adulților se atestă o reducere în jumătate a cazurilor de înec, față de iunie-iulie 2016.
Cu regret, numărul copiilor care și-au pierdut viața este în creștere. În acest context, poliția îndeamnă populația să țină cont de o serie de recomandări, în timpul odihnei la plajă.
Astfel, copiii trebuie să fie în permanență supravegheați de adulți, când intră în apă sau doar se află pe mal. Scăldatul pe timp de noapte sau după consumul de băuturi alcoolice prezintă un risc mai mare și ar trebui evitat.
Aceeași recomandare este și în cazul salturilor în apă de pe diferite obiecte. În general, poliția recomandă odihna în zonele unde există stații de salvamari.