Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat convocarea unei ședințe extraordinare a Legislativului pentru marți, 22 septembrie, în cadrul căreia urmează să fie examinată declararea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic.
Deputații sunt chemați să se întrunească la ora 14:30. Anunțul vine după ședința Consiliului Național de Securitate din 21 septembrie, în urma căreia președinta Maia Sandu a solicitat instituirea unor măsuri speciale în cele două domenii.
„Așa cum a anunțat doamna președintă Maia Sandu, în urma Consiliului Național de Securitate, am convenit împreună cu Guvernul și instituțiile responsabile asupra necesității de a declara stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic”, a declarat Igor Grosu.
Înaintea ședinței Parlamentului urmează să se întrunească și Guvernul. Potrivit programului oficial, ședința Cabinetului de miniștri din 22 septembrie este programată pentru ora 9:00.
Instituirea stării de urgență vine în contextul riscurilor privind securitatea energetică și al deficitului de resurse hidrologice. Printre măsurile anunțate anterior de Maia Sandu se numără asigurarea unor capacități suficiente de import al energiei electrice și identificarea unor rute alternative de aprovizionare.
Autoritățile urmează, de asemenea, să constituie rezerve de echipamente și piese de schimb pentru intervenții în cazul unor avarii, precum și stocuri de urgență de produse petroliere. Guvernul trebuie să asigure și resursele necesare pentru compensațiile acordate populației în perioada rece.
Un alt obiectiv anunțat este informarea populației cu privire la măsurile de economisire a energiei și la modul de acțiune în cazul unor eventuale deconectări.
Igor Grosu susține că instituțiile statului trebuie să acționeze coordonat pentru a reduce riscurile pentru populație.
„Prioritatea noastră a tuturor este să avem apă, gaz, căldură, lumină și instituțiile statului să lucreze împreună pentru siguranța oamenilor”, a declarat președintele Parlamentului.
Starea de urgență nu este încă instituită. Pentru aceasta este necesară adoptarea unei hotărâri în cadrul procedurii parlamentare, după examinarea solicitării Guvernului. Un mecanism similar a fost aplicat și în martie 2026, când Parlamentul a aprobat starea de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











