Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Nord, sub conducerea procuraturii Briceni, au reușit să contracareze un caz de contrabandă cu țigări, fiind ridicate 90.000 de țigarete, cu timbre de acciz autohton.

Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 4 martie, în jurul orei 04:00, în urma unei alerte primite de la Secția de investigare a criminalității a Direcției, polițiștii de frontieră de la SPF Larga au inițiat o acțiune pentru combaterea contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Pe parcursul acțiunii, în zona localităților Coteala-Podvirievca, oamenii legii au identificat o persoană, care nemijlocit încerca să transporte coletele cu țigări prin contrabandă. Urmare a intervenției polițiștilor de frontieră, persoana vizată a încercat să părăsească locul infracțiunii, abandonând coletele cu țigări. 

Drept rezumat al măsurilor întreprinse în zona de frontieră, oamenii legii au depistat și ridicat șase colete, care conțineau 90.000 de țigarete de marcă „Ritm”, cu timbre de acciz RM. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigați au fost identificate și reținute două persoane din raionul Briceni, care la moment sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, eforturile ofițerilor de investigații se concentrează pe identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni se prezumă nevinovate atâta timp cât vinovăția nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa