Tradițional, de Boboteaza, fostul șef al statului, președintele PSRM, Igor Dodon, s-a scufundat în apa rece ca gheața. Imaginile video au fost publicate pe canalul de Telegram al lui Dodon.

„Indiferent de timpul de afară, obișnuiesc să fac baie în apa rece a unui lac. Astăzi – la Mănăstirea Țigănești, alături de zeci de enoriași. Este o tradiție frumoasă prin care ne călim fizic și spiritual. Încă o dată felicitări cu prilejul acestei frumoase sărbători. Botezul Domnului să ne aducă liniște în suflet și binecuvântare în familie”, a scris Igor Dodon.