Circa 300 de piloni ce susțin rețelele de contact ale ÎM „Regia Transport Electric de Călători” Chișinău, care asigură circulația troleibuzelor din municipiu, vor fi înlocuiți în acest an, transmite MOLDPRES.

Primăria a informat că în urma unei inspecții efectuată de către experții Direcției generale transport public și căi de comunicație, s-a decis înlocuirea, în anul curent, a circa 300 de piloni care susțin rețelele de contact. Pentru ceilalți piloni, inclusiv cei ai consolelor de iluminat public, va fi asigurată mentenanța, relatează sursa citată.

Șeful direcției, Vitalie Mihalache, a specificat că pilonii rețelei de contact a RTEC au fost instalații în anii ʼ80 ai secolului trecut și de atunci nu a mai fost efectuată o mentenanță “serioasă” a lor. “Prăbușirea, duminică, a celor doi piloni de susținere a fost cauzată de eroziunea metalului. Aceasta, la rândul său, a fost provocată de substanțele agresive utilizate pentru întreținerea drumurilor, în special în perioada de iarnă”, a declarat Mihalache, ieri 10 ianuarie, în ședința on-line a serviciilor municipiului Chișinău.

Serviciile municipale de profil au efectuat verificarea pe teren a stării pilonilor după ce, duminică, 9 ianuarie, doi piloni ai rețelelor de contact a RTEC s-au prăbușit pe viaductul care leagă sectoarele Centru și Botanica.