Peste 4 mii de șoferi au fost trași pe dreapta în cadrul unei operațiuni desfășurate de poliție. Câte amenzi au împărțit oamenii legii

Peste 4 mii de șoferi au fost trași pe dreapta în cadrul unei operațiuni desfășurate de Inspectoratul Național de Patrulare. Aceștia au fost supuși verificărilor, iar cei care au fost prinși pe picior greșit, au fost amendați.

Operațiunea s-a desfășurat în 7 locați precum Leușeni, Sculeni, Otaci, Palanca, Criuleni, Hîrbovăț și Vadul lui Vodă. Acțiunea a avut menirea de a informa și de depista conducătorii auto care se eschivează de la răspunderea contravențională.

Astfel, ofiţerii de patrulare au verificat într-o singură zi 4 041 de automobile, fiind întocmite 252 de contravenții și aplicate 586 de puncte de penalizare. Alții 91 de șoferi au primit citații de prezentare la sediul Centrului Unic de Monitorizare şi Control.

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, asemenea acțiuni contribuie la disciplinarea și conştientizarea în rândurile șoferilor întru prevenirea abaterilor de la Regulamentului Circulației Rutiere și a evenimentelor rutiere tragice.