Peste 1000 de studenți înscriși la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au depus astăzi în cadrul unei ceremonii solemne Jurământul studentului, comunică MOLDPRES.

Ceremonia solemnă organizată la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală, a fost deschisă de rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban. El a îndemnat tinerii să fie mândri de alegerea făcută deoarece vor  contribui la sănătatea întregii societăți.

Tradițional, studenții înmatriculați în anul I au rostit solemn Jurământul studentului USMF „Nicolae Testemițanu”, prin care și-au luat angajamentul de a respecta valorile și tradițiile universitare, să aibă o reușită academică bună, să-și respecte profesorii și colegii, să devină specialiști de valoare. 

Totodată, studenții din anul VI le-au înmânat mediciniștilor halatul alb împreună cu alte simboluri ale medicinei, cum sunt stetoscopul și bisturiul, precum și flacăra cunoștințelor pe care vor trebui să o păstreze și să o transmită generațiilor viitoare de mediciniști.

În acest an, la USMF „Nicolae Testemițanu” au promovat concursul 1121 de persoane la cele opt programe de studii de licență și integrate oferite de instituție. Numărul tinerilor înmatriculați include atât cei admiși cu finanțare de la bugetul de stat (500), cât și cei în bază de contract (621).