Inspectoratul General al Poliției informează toți conducătorii auto că astăzi, 11 februarie, pe unele străzi din centrul capitalei va fi restricționată circulația rutieră în legătură cu vizita oficială a reprezentanților Guvernului Român.

Pe tot parcursul vizitei, 250 de polițiști de patrulare vor monitoriza și dirija traficul rutier. 

În acest context, poliția roagă șoferii să urmeze indicațiile agenților de patrulare și să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic.