Pe 24 februarie, începând cu ora 12:00, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei va avea loc lansarea expoziției „Pain in refugees” (Durerea refugiaților). 

Ministerul Culturii menționează că scopul acestei expoziții este „de a contura faptul că durerea, indiferent de sursa acesteia, nu este doar o experiență senzorială”.

„Culorile și durerea sunt biologic strâns asociate între ele. Durerea la rândul ei este asociată, de cele mai multe ori, cu anumite culori. Asocierea dată au făcut-o și respondenții noștri – refugiații”, comunică instituția.

Expoziția, potrivit Ministerului, este rezultatul colaborării dintre Societatea pentru Studiul și Combatere a Durerii din Moldova și Societatea Ucraineană de Anestezie Regională și Terapie a Durerii.

Expoziția va putea fi văzută în perioada 24 februarie – 12 martie 2023, pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, 121A.

sursa