Nu cred că există vreo țară care a contribuit atât de masiv și rapid ca Republica Moldova pentru susținerea cetățenilor ucraineni care au fugit din calea războiului. Aprecierea vine din partea secretarului pentru probleme umanitare din cadrul Ambasadei Ucrainei, Olesea Iurcenko, invitată la Expoziția ”Copiii pentru Pace” de la Primăria Chișinău.

Diplomatul a declarat că autoritățile municipiului Chișinău au fost primele care au reacționat rapid chiar din primele zile ale războiului, în special prin crearea de urgență a Centrului pentru refugiați de la Moldexpo.

”Vreau să mulțumesc pentru susținerea oferită de Moldova pentru refugiați și că a făcut față fluxului mare de refugiați. În primele zile de război a fost deschis Centrul de la Moldexpo, acolo unde ajungeau primii refugiați. Nu există vreo țară care s-a implicat atât de masiv și de urgență”, a declarat reprezentanta Ambasadei Ucrainei la Chișinău.

Diplomatul a adus mulțumiri și tuturor copiilor, inclusiv celor din familiile de refugiați, care și-au expus lucrările în cadrul expoziției.

”Expoziția este una plină de emoții. Copii au redat prin desene pacea. Pentru elevii refugiați este o posibilitate în plus de a scapă astfel de o povară emoțională și de un stres”, a mai adăugat Olesea Iurcenko.

La expoziția organizată de Primăria Chișinău au venit aproximativ 100 de invitați, printre care reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ai organizațiilor internaționale și ai companiilor și asociațiilor care au susținut eforturile Primăriei Chișinău în acordarea ajutorului pentru refugiații din Ucraina.