Fostul ministrul al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, spune că inițiativa PAS de a majora vârsta de pensionare pentru angajații structurilor de forță va lovi în securitatea publică a țării.

“Cea mai mare problemă este menținerea angajaților în sistem, când aceștia combină greu viața profesională cu cea de familie, pentru că salariul este insuficient, pentru că au credite pentru acoperirea necesităților zilei de astăzi, pentru că au la întreținere copii sau alți membri de familie cu dizabilități etc. Problemele colegilor din domeniu le-am abordat mereu și cu partenerii externi. Nu poți face reforme de dragul reformelor, până nu îi oferi un salariu decent, acoperiș de-asupra capului, o masă, o protecție atunci când este schilodit la muncă polițistul, carabinierul, salvatorul, angajatul de la penitenciare, sau și mai grav, atunci când își sacrifică viața pentru a salva alte vieți omenești! Grija față de acești oameni trebuie să fie un obiectiv pentru orice guvernare. De aceasta am aflat cu tristețe intenția actualei guvernări de a majora vârsta de pensionare a angajaților din sistemul de drept. În loc să ofere ceva suplimentar cetățenilor acestei țări, actuala conducere a statului doar le ia drepturi sociale, le face viața și mai grea. Această inițiativă va lovi dur în domeniul securității publice pentru că, din păcate, ar putea provoca un reflux mare al angajaților din sistem în condițiile în care și așa se resimte o lipsă de cadre profesioniste”, a scris Voicu pe rețelele de socializare.

Totodată, fostul șef al MAI este de părerea că deputații care vin cu astfel de inițiative ar fi bine să trăiască experiența de a munci măcar o săptămână în locul polițiștilor, salvatorilor, angajaților în sistemul penitenciar sau din altă structură de drept din țară. “Cu siguranță, vor percepe viața și realitatea altfel, iar astfel de inițiative legislative nu vor mai apărea pe agenda publică’, a conchis Pavel Voicu.