O femeie din Moldova și-a primit sentința, după ce a colectat bani de la părinți pentru cadoul dirigintelui. Despre acest caz a relatat Ion Pruteanu, șeful direcției Educație Anticorupție a CNA, în cadrul unei întruniri cu reprezentanții Direcției Generale Educație, Tineret și Sport din mun. Chișinău.

”Este deja prima hotărâre judecătorească privind aplicarea art. 315 alin.(2) Cod contravențional, prin care instanța de judecată a aplicat o sancțiune mamei care a instigat și a organizat colectarea nelegitimă de bani de la părinții clasei a II-a prin intermediul aplicației de „viber„, în legătură cu ziua de naștere a dirigintelui, iar din banii colectați a procurat cadoul și a felicitat profesoara cu ziua de naștere.

Pentru că și-a recunoscut vina, instanța i-a aplicat o sancțiune sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității de 20 de ore”, a anunțat Pruteanu.

Mai mult, nici profesoara nu a scăpat de pedeapsă. ”Diriginta a încălcat prevederile Legii Integrității nr.82 din 2017, art. 16. Respectarea regimului juridic al cadourilor, Legii privind evaluarea integrității instituționale nr. 325 din 2013, art. 7 alin. (2) lit. c) – să declare cadourile, deoarece acest cadou oferit a fost unul INADMISIBIL!”, a mai precizat angajatul CNA.

sursa