Agricultorii din sectorul cerealier și oleaginos avertizează că ar putea recurge la proteste masive în cazul majorării cotei TVA la 12%. Asociația „Forța Fermierilor” cere Parlamentului să organizeze dezbateri publice înainte de examinarea în prima lectură a politicii fiscale.
Reacția fermierilor vine după ce Guvernul a acceptat propunerea de majorare a cotei TVA pentru comercializarea cerealelor și oleaginoaselor până la 12%. Asociația susține că această măsură ar majora cu aproximativ 50% presiunea fiscală asupra producătorilor din domeniu.
„Forța Fermierilor” afirmă că decizia este luată într-un moment dificil pentru agricultura din sectorul vegetal. Potrivit organizației, culturile cerealiere și oleaginoase ocupă aproape 90% din terenurile arabile ale țării, iar în ultimii cinci ani producătorii au fost afectați de secetă și alte calamități, scumpirea inputurilor și dificultățile de pe piețele regionale.
Asociația estimează că aproximativ un sfert dintre microfermierii și agricultorii mici și mijlocii din acest sector ar fi ajuns în insolvență de facto sau de jure. Ceilalți producători s-ar confrunta, potrivit organizației, cu datorii față de bănci, companii de microfinanțare și furnizorii de inputuri.
Situația ar fi devenit și mai dificilă în 2026. Fermierii susțin că motorina s-a scumpit cu aproximativ 70% din luna martie, iar fertilizanții cu 35–40% din luna mai. În același timp, prețurile cerealelor și oleaginoaselor pe piața locală ar fi rămas aproape la același nivel, în pofida creșterii cotațiilor internaționale.
„Forța Fermierilor” pune această situație inclusiv pe seama blocării porturilor din Marea Neagră și a costurilor logistice mai mari.
Organizația mai reclamă faptul că, în 2026, producătorii agricoli din sectorul vegetal nu ar fi beneficiat de subvenții, iar plățile restante pentru subvențiile post-investiționale aferente anului 2025 nu ar fi fost efectuate.
Potrivit calculelor prezentate de asociație, aplicarea cotei TVA de 12% ar însemna o povară fiscală suplimentară de aproximativ 500 de lei pentru fiecare hectar cultivat. La nivelul întregului sector, impactul ar ajunge la circa 750 de milioane de lei.
Agricultorii contestă și faptul că noua cotă ar urma să fie aplicată doar comercializării anumitor produse agricole. În opinia asociației, această abordare este discriminatorie față de un sector considerat strategic pentru securitatea alimentară și balanța comercială a Republicii Moldova.
În acest context, „Forța Fermierilor” solicită organizarea unor dezbateri publice pe platforma Parlamentului și cere deputaților să nu adopte politica fiscală în prima lectură înainte ca propunerea privind TVA să fie discutată cu reprezentanții agricultorilor.
Asociația avertizează că, dacă solicitarea nu va fi auzită, va începe consultări urgente în teritoriu privind organizarea unor proteste de amploare.
„În caz contrar, asociația va începe consultări urgente în teritoriu în privința organizării protestelor masive, chiar dacă lucrările de recoltare și semănat sunt în toi”, se arată în apelul organizației.
Fermierii nu exclud nici proteste spontane în raioane și susțin că majorarea poverii fiscale ar putea fi „ultima picătură” pentru producătorii deja afectați de dificultăți financiare.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













