Noi detalii în cazul tragic de la Sângera, unde o polițistă a lovit mortal o femeie, iar alte două fete minore de șase și 17 ani au ajuns la spital. Avocatul familiei Bivol a dezvăluit că, în noaptea accidentului, polițista conducea automobilul cu viteză excesivă. De asemenea, se menționează că numărul victimelor ar fi fost mai mare dacă mașina nu s-ar fi oprit într-un parapet de piatră.

„Erau în drum spre rude și mergeau pe trotuar, fiind mai mulți în grup, în jur de șase, șapte persoane. Polițista era în stare de ebrietate și conducea cu viteză, pierzând controlul volanului și izbindu-se într-un parapet de piatră, care a protejat mai multe persoane de la moarte. Din nefericire, doar doamna Bivol a murit”, a afirmat avocatul, transmite ea.md.

De asemenea, avocatul menționează că, potrivit martorilor, în noaptea accidentului polițista purta uniforma de serviciu.

Totodată, se cunoaște că fetița de șase ani a fost externată, însă este în stare de șoc. În schimb, fata de 17 ani rămâne în spital, fiind în stare gravă.