În portul turcesc Eregli, în urma unei furtuni, a fost grav avariată și s-a rupt în două nava Palada care aparține omului de afaceri din Republica Moldova Valentin Eșanu.

Pentru NewsMaker, Eșanu a spus că printre membrii echipajului navei Palada nu erau cetățeni moldoveni. Totodată, potrivit lui Eșanu, nava era asigurată însă nu se știe dacă i se va plăti prejudiciul cauzat în rezultatul furtunii.

În dimineața zilei de 20 noiembrie, Eșanu a scris pe rețelele de socializare că una dintre navele companiei sale a fost grav avariată în Turcia.

„Una dintre navele companiei mele a fost grav avariată, ruptă în două, în portul Eregli din Turcia, unde era ancorată, din cauza furtunii distrugătoare care s-a abătut peste Marea Neagră în acest week-end. Slavă Domnului echipajul a fost salvat de echipele de salvare din Turcia și se află în siguranță. Mulțumesc echipajului că a ținut vasul la țărm și că marinarii au dat alarma la timp, astfel fiind evitată o catastrofă și mai mare”, a comunicat Eșanu.

El a adăugat că „nava a rezistat furtunii toată noaptea de sâmbătă spre duminică, însă spre dimineață a fost lovită de un val ucigaș, care a culcat toate navele din regiune, fenomen întâlnit o dată la câteva decenii”.

„Din informațiile pe care le am, șapte nave au fost avariate grav în regiunea portului Eregli, iar trei sunt date dispărute, una dintre acestea fiind ulterior anunțată scufundată”, a menționat omul de afaceri din Republica Moldova.

Pentru NewsMaker, Eșanu a spus că printre membrii echipajului navei Palada nu erau cetățeni moldoveni. Printre aceștia, erau persoane din Ucraina și Azerbaidjan. 

Eșanu a mai declarat că nava era asigurată, dar nu se cunoaște dacă compania de asigurări va plăti prejudiciul cauzat navei în rezultatul furtunii.

În total, omul de afaceri din Moldova a avut trei nave.

Numele lui Valentin Eșanu a devenit cunoscut în timpul guvernării fostului lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc. După doi ani de arest preventiv, învinuit de evaziune fiscală, omul de afaceri Valentin Eșanu a fost eliberat sub control judiciar pe 28 iunie 2019. Eșanu declara că dosarele penale intentate pe numele său au fost inițiate la comanda fostului deputat al Partidului Democrat din Moldova Andrian Candu, care l-ar fi deposedat de afacere.

Potrivit soției lui Eșanu, Victoria Eșanu, problemele s-au agravat în anul 2013, atunci când în compania soțului ei, care colectase resturi de fier vechi, s-a desfășurat un control fiscal. Verificările se efectuau foarte des una după alta: „Când am realizat că avem de-a face cu o încercare de a ne deposeda afacerea, soțul a organizat proteste”. Este vorba despre protestele care au avut loc la începutul anului 2014 în fața Parlamentului și au fost organizate de către Eșanu și mai mulți angajați ai companiei sale. Ei au cerut eliminarea monopolului întreprinderii de stat Metalferos asupra exportului de metale feroase și neferoase.

Trei luni mai târziu a fost deschis un caz penal în temeiul articolului privind spălarea banilor, a declarat Victoria Eșanu, menționând că procurorii nu aveau documente care să dovedească vinovăția soțului ei și au plasat cazul de o parte. Însă, în vara anului 2017, Eșanu a fost reținut. La acuzațiile de spălarea banilor s-au adăugat și acuzații de evaziune fiscală. Pe lângă Eșanu, directorii tehnici și comerciali ai companiei, un contabil și alți trei angajați au fost reținuți.

În ianuarie 2023, omul de afaceri Valentin Eșanu anunța că a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Cea din urmă, spunea Eșanu, a hotărât că i-a fost încălcat dreptul la o justiție corectă.

sursa