După o perioadă de sărbători petrecută acasă cu mese îmbelșugate alături de familie si prieteni, mulți moldoveni din diaspora se întorc la muncă. Aeroportul a fost plin ieri, iar despărțirile de cei dragi au fost grele ca întotdeauna.

„Am venit din Irlanda pentru două săptămâni în Moldova să-mi văd părinții, prietenii, să mai vizitez locurile pe care nu le-am văzut demult. Am fost pentru o perioadă de două săptămâni. A fost foarte bine, cu familia. A fost super. – Acum unde mergeți? – Mergem înapoi la muncă, în Dublin, Irlanda. Mai bine ca acasă nu este nicăieri și sărbătorile la noi este o tradiție și un obicei foarte frumos, cu familia, cu cei dragi, sigur că este bine și foarte bine”, au spus oamenii.

Mulți dintre cei ce lucrează în străinătate au plecat la muncă cu același gând: să revină cât mai curând acasă.

„Am stat o săptămână. I-am făcut o surpriză bunicii cu sărbătorile. Am petrecut în familie ca întotdeauna. Eu vreau să revin la vară, mama posibil de Paști. Sărbătorile au fost foarte frumoase. Am petrecut alături de familii și este ceva deosebit de fiecare dată să revii acasă și să fii alături de cei dragi. Sunt studentă în Olanda și noi avem o obișnuință ca o dată sau de două ori pe an să venim acasă”.

Din cauza numărului mare de călători din această perioadă, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră au suplimentat personalul pentru a reduce timpul de așteptare al celor care pleacă din țară.

sursa