Start lucrărilor de reabilitare a ultimei porţiuni din aleea de pe bd. Grigore Vieru. Este vorba despre tronsonul strada pietonală Eugen Doga – str. Ierusalim. Potrivit primarului general Ion Ceban, aceasta este a treia etapă de reabilitare a obiectivului, care este realizată împreună cu Agenția Turcească de Colaborare și Coordonare (TIKA).

„Între timp se lucrează pe porţiunea aleii din str. Albişoara până la str. Ierusalim. Acolo unde au fost finalizate lucrările de pavare, se amenajează spaţiul verde. Totodată se lucrează la reabilitarea și amenajarea teritoriului adiacent Monumentului.

La final de-a lungul întregii alei va fi instalat mobilier urban. Iniţial în prima etapă pe perimetrul întregii alei a fost instalat sistem de irigare, instalat iluminatul şi camere de supraveghere”, a declarat Ceban.

De precizat că în prima etapă a fost reabilitat şi vopsit gardul pe ambele sensuri de drum.