Ministrul Energiei al Republicii Moldova, Victor Parlicov, a declarat că începând cu data de 1 mai țara noastră va cumpăra gaz acolo unde vor fi propuse condiții mai avantajoase.
„La sfârşitul lunii aprilie expiră contractul dintre Moldovagaz şi Energocom. Contractul a fost semnat la ordinul Comisiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile stării de urgenţă. După expirarea contractului, vom trece la condiţiile de piaţă în livrările de gaz – vom cumpăra gaz la cele mai avantajoase preţuri”, a declarat ministrul.
Potrivit oficialului, compania Moldovagaz va trebui să facă o cerere de ofertă la bursă. Acesta susține că Moldova deja are o filială a Bursei de Mărfuri din România. Testele au fost efectuate, platforma funcționează ca o piață de gaz obișnuită.
„La sfârşitul lunii aprilie, Moldovagaz ar trebui să facă o cerere pe bursă cu o limitare de preţ, luând în considerare preţul Gazpromului pentru luna mai, care va fi cunoscut până atunci. Pe baza ofertelor, se vor face achiziţii. Dacă Gazpromul va fi mai ieftin, atunci în perioada mai-septembrie putem achiziţiona o parte din gazul furnizat de Gazprom”, a spus Victor Parlicov.
Ministrul mai amintește că acest lucru este posibil doar în perioada caldă a anului, deoarece Gazpromul a redus unilateral livrările de gaz la 5,7 milioane de metri cubi pe zi şi până acum toată această cantitate este consumată de stânga Nistrului.
Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, ministrul a remarcat că „totul depinde de preţul şi volumul de gaz, dar nu există alte interdicţii pentru achiziţionarea gazului rusesc”.
„Este clar că există o problemă politică legată de războiul din Ucraina. Vreau să clarific acest lucru: până în acest moment, Uniunea Europeană nu a impus sancţiuni împotriva gazului rusesc. Unele state ale UE au impus, însă per general UE a decis că până în 2027, gazul rusesc va fi livrat în Europa. Plecând de la acest lucru – Moldova poate lua decizia politică de a renunţa la gazul rusesc. Dar o astfel de decizie poate fi luată doar de Parlament, în afara legislaţiei în domeniul energiei. Până atunci, când acest lucru nu se întâmplă, legislaţia ne permite să cumpărăm gaz acolo unde este mai ieftin”, a subliniat Parlicov.
Este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de societatea pe acțiuni Energocom de la compania grecească DEPA și vândute către Moldovagaz.