Guvernul își propune să redea prestigiul meseriei de pedagog. O spune noul ministru al Educației și Cercetării, Dan Perciun, potrivit căruia va fi introdusă o medie minimă pentru admiterea la pedagogie. Potrivit ministrului, o mare parte dintre elevii cu o medie a studiilor îndoielnică aleg pedagogia, fapt ce nu contribuie la consolidarea prestigiului acestei meserii, notează IPN.

Potrivit ministrului, începând cu anul viitor, absolvenții de liceu care au medii mici nu-și vor mai putea depune dosarele în cadrul instituțiilor de învățământ superior cu profil pedagogic. Dan Perciun spune că mai mulți factori, printre care salariile mici și plățile neformale colectate în instituțiile de învățământ, au știrbit din prestigiul meseriei de dascăl.

„Circa 25% din cei care merg la buget, la pedagogie, au o medie de admitere mai mică de șapte. Unul dintre lucrurile pe care le vom face în primul rând, dar deja începând cu admiterea de anul viitor, este introducerea unei medii minime de admitere la pedagogie. Cred că este important să comunicăm societății că cei mai buni elevi merg să devină viitori pedagogi. Pedagogia trebuie să fie văzută ca o profesie prestigioasă din punct de vedere financiar și o profesie apreciată de către societate și la nivel de discurs, și la nivel de percepție publică. Trebuie să redăm prestigiul profesorului”, a spus Dan Perciun în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei.

Potrivit ministrului, Educația este unul dintre domeniile în care statul investește cele mai multe fonduri, iar din acest motiv banii ar trebui gestionați mult mai eficient.

„Educația este sectorul care consumă cel mai mult din bugetul de stat, concurează din greu cu protecția socială. Sigur că sunt necesare resurse, dar totodată trebuie să gestionăm mai bine ceea ce avem la moment. Ne bucurăm de suportul partenerilor externi. De exemplu, în această săptămână am anunțat un nou proiect în învățământul general, cumulativ fiind vorba de 60 de milioane de dolari sau 1,2 miliarde de lei, bani care vor fi destinați pentru construcția de noi instituții de învățământ, renovări, dotări, formări pentru cadrele didactice. Dar în același timp, resursele noastre de pe interior trebuie cheltuite mai bine, mai eficient”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.

Banca Mondială a oferit Republicii Moldova aproape 60 de milioane de dolari pentru modernizarea sistemului de învățământ. 40 de milioane de dolari sunt oferite în calitate de împrumut și 19,8 milioane de dolari – sub formă de ajutor nerambursabil. Potrivit proiectului, urmează să fie construite trei licee noi și reabilitate 15 școli și 15 grădinițe.