Angela Țurcanu a fost numită în funcția de secretar general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvern.

Propunerea a fost prezentată la ședința Executivului de către secretarul de stat de la MIDR, Mircea Păscăluță. 

„Angela Țurcanu activează în serviciul public din anul 2003, în prezent deținând funcția de șef Direcția coordonare politici publice și integrare europeană la MIDR, având o vastă experiență în planificare strategică și bugetară. În perioada martie – iulie curent a asigurat interimatul funcției de secretar general al MIDR”, a comunicat Mircea Păscăluță.