Ministerul Educației și Cercetării (MEC) informează că s-a autosesizat referitor la cazul grav de agresiune între elevi, publicat pe rețelele sociale, și colaborează îndeaproape cu organele de Poliție pentru documentarea completă a incidentului.
Potrivit MEC, în prezent sunt în curs de identificare elevii implicați, precum și instituțiile de învățământ în care aceștia studiază.
„Ministerul condamnă ferm orice formă de violență sau comportament umilitor în mediul școlar și reamintește că siguranța și bunăstarea elevilor sunt o prioritate absolută. După stabilirea tuturor circumstanțelor, vor fi întreprinse măsuri în conformitate cu cadrul legal și normativ în vigoare. MEC va monitoriza cazul și va asigura aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea unor astfel de situații în viitor”, anunță reprezentanții MEC.
Amintim că un caz de bullying violent între adolescente a fost surprins în mai multe filmări publicate pe rețelele sociale. Conform imaginilor, o fată este forțată să stea pe genunchi, înjurată și umilită de o colegă, în timp ce martorii – alți minori – asistă, râd și filmează scena, fără să intervină.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI