Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a cerut, miercuri, „eliminarea” preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ca răzbunare pentru un presupus atac cu drone asupra Kremlinului, atribuit de Moscova Kievului, scrie AFP.

„După atacul terorist de astăzi, nu mai există altă alternativă decât eliminarea fizică a lui Zelenski şi a clicii sale”, a scris Dmitri Medvedev pe Telegram.

El este numărul doi în Consiliul de Securitate al Rusiei şi este obişnuit cu declaraţiile otrăvitoare, scrie Hotnews.ro.

Ucraina neagă orice implicare în atac

La începutul după-amiezii, preşedintele ucrainean a afirmat că Ucraina nu l-a „atacat pe Putin”.

„Noi îl lăsăm pe [Vladimir Putin] instanţei. Luptăm pe teritoriul nostru, ne apărăm satele şi oraşele”, a spus şeful statului ucrainean în cadrul unei conferinţe de presă la Helsinki, Finlanda, cu liderii ţărilor din nordul Europei.

Cu puţin înainte, miercuri, Moscova a anunţat că a fost ţinta a „două vehicule aeriene fără pilot”, care vizau domul Kremlinului. „Datorită acţiunii rapide a armatei şi a serviciilor speciale cu utilizarea sistemelor radar de război, motoarele au fost scoase din funcţiune”, a spus preşedinţia rusă.

Preşedintele rus nu a fost prezent în capitala Moscovei în timpul atacului şi, prin urmare, nu a suferit răni.

Cel puţin 21 de morţi în Herson, miercuri

Acest incident vine cu doar câteva zile înainte de marea paradă militară din 9 mai care sărbătoreşte victoria asupra Germaniei naziste în 1945. Se menţine oricum, a spus preşedinţia rusă.

Presupusul atac al Ucrainei vine, de asemenea, cu câteva ore înainte de noi atacuri ruseşti în regiunea Herson din Ucraina. Potrivit preşedinţiei ucrainene, aceste bombardamente ar fi cauzat moartea a 21 de persoane şi ar fi rănit alte 48.

sursa