O partidă de vânătoare s-a finalizat pe patul de spital pentru unu din participanți. Bărbatul a suferit o plagă provocată prin împușcare.

Totul a avut loc în data de 14 ianuarie, în extravilanul localității Caracui din raionul Hîncești. Din fericire, victima, în vârstă de 34 de ani a supraviețuit, fiind dusă de urgență la spital. Polițiștii au stabilit că bărbatul, împreună cu alte 16 persoane, majoritatea rude între ele, au organizat o partidă autorizată de vânătoare de mistreți.

Toți cei 17 participanți sunt posesori legali de arme și dețin carnete de vânător.

Chiar dacă bărbatul rănit, declara inițial că s-ar fi împușcat accidental, Poliția în comun cu procurorii examinează și alte versiuni. După incident toate armele au fost ridicate, iar două persoane au fost reținute.

În prezent, victima este deja conștientă și urmează a fi audiată.

Cazul a fost înregistrat și urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.