Un incendiu a cuprins pădurea și iarba uscată de la periferia municipiului Cahul. Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 14:52. La fața locului au intervenit șase echipe de pompieri și cinci unități de tehnică din cadrul autorităților publice locale.

Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că, din suprafața totală de zece hectare, focul a distrus circa șase hectare din pădurea de salcâm, pin și stejar.

Actualmente, pompierii continuă să lucreze la fața locului pentru a localiza și lichida incendiul.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.

„În acest context, IGSU repetat îndeamnă populația să fie foarte prudentă și să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, în special pe timp de caniculă, pentru evitarea izbucnirii incendiilor forestiere și de vegetație uscată.

Cetățenii sunt îndemnați să nu dea foc vegetației uscate, să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe în preajma spațiilor forestiere.

În timpul odihnei în spații forestiere, persoanele sunt îndemnate să stingă rugurile și mangalurile la plecare, dar și să nu lase nesupravegheate sursele de foc deschis.

Maturii sunt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru evitarea producerii incendiilor”, îndeamnă IGSU.

Amintim că, până pe data de 22 iulie, este în vigoare Codul Galben de pericol de incendiu.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa