Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate ridicată într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Centru, în care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a solicitat constatarea caracterului extremist al organizației „Eurasia”.
Excepția a fost formulată de Natalia Azizova, reprezentanta organizației, care a contestat mai multe prevederi din Legea privind contracararea activității extremiste. Aceasta a susținut că sintagma „subminarea securității Republicii Moldova” nu este suficient de clară și previzibilă, întrucât nu delimitează exact situațiile juridice vizate, inclusiv dacă este necesar un pericol real sau sunt suficiente riscuri ipotetice.
De asemenea, autoarea excepției a criticat formulările „fapte ce denotă activitate extremistă” și „împotriva Republicii Moldova”, argumentând că acestea ar fi vagi și ar putea genera interpretări subiective, fără a distinge între opoziția legală și acțiunile violente.
În motivarea sa, Curtea a reținut că legea are ca scop protejarea securității naționale și a ordinii constituționale democratice și că stabilește cadrul general pentru definirea activității extremiste, adaptat unui fenomen complex și în continuă evoluție.
Judecătorii constituționali au arătat că Parlamentul a instituit un mecanism de constatare a caracterului extremist al organizațiilor, inclusiv al celor străine, și a definit categoriile de acțiuni care pot intra sub incidența legii, precum tentativele de schimbare violentă a ordinii constituționale, subminarea securității statului sau activități teroriste.
În acest context, Curtea Constituțională a decis că sesizarea este inadmisibilă.
La inițierea procesului, SIS nu a oferit detalii suplimentare, însă organizația „Eurasia” apare într-un raport privind imixtiunea externă în procesele electorale din 2024, alături de alte entități menționate în contextul influențelor hibride asupra Republicii Moldova.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












