În Republica Moldova se află peste 51 de mii de ucraineni care au plecat din țara lor din cauza războiului. Dintre aceștia, mai bine de 19 mii sunt copii. În total, începând cu data de 24 februarie și până astăzi dimineața, în țară au intrat peste 112 mii de ucraineni, însă peste 60 de mii de refugiați au plecat deja din Moldova spre alte țări, transmite IPN.
Ministra afacerilor interne, Ana Revenco, a declarat într-o conferință de presă că cei mai mulți ucraineni au intrat în țară prin punctele de trecere a frontierei Palanca, Tudora, Otaci și Criva. Acestea continuă să fie cele mai solicitate. 800 de ucraineni au solicitat azil în Republica Moldova.
Ministra a menționat că autoritățile simt suportul comunității din țară și a comunității internaționale în acțiunile lor de a acorda susținere refugiaților ucraineni. Astăzi, la Chișinău a ajuns primul lot umanitar de ajutoare din partea Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați (UNHCR). Este vorba despre ajutor oferit de Guvernul Olandei prin Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene. Lotul conține corturi de familie, pături, perne, paturi, pachete alimentare etc.
Acest lot de ajutoare va permite în timp cât mai util să fie capacitate centrele de plasament existente, dar și să fie create centre noi. Valoarea lotului este de 750 de mii de euro.