YR-WIN, cea de-a doua aeronavă Airbus A321neoLR, recepționată cu o săptămână în urmă direct de la producătorul de aeronave Airbus, își deschide, oficial, aripile spre culmi, chiar de pe Aeroportul Chișinău. Cel de-al 2-lea avion al companiei cu anul de producție 2023, a efectuat pe 8 mai 2023 primul său zbor comercial pe cursa Chișinău – Frankfurt.

Norocoșii pasagerii au fost prezenți la prima cursă a aeronavei, au avut parte de o supriză, așa cum deja sunt obișnuiți atunci când compania aeriană celebrează momente importante, precum a fost și acest prim zbor de pe aeroportul Chișinău.

Zborul inaugural a fost unul absolut fantastic, incitant și plin de surprize. Pasagerii rutei Chișinău-Frankfurt nici nu bănuiau ce urmează să se întâmple odată ce vor avea centurile cuplate și cel mai nou avion din flota HiSky ce operează curse comerciale din Republica Moldova va decola.  A urmat o cursă care a redefinit cu adevărat ce înseamnă a zbura spre noi înălțimi. Cei care au încins atmosfera din salonul aeronavei au fost formația de suflet a celor din Republica Moldova- Zdob și Zdub, care au susținut un adevărat concert, live, la înălțime. Din moment ce s-au închis parasolarele și pasagerii și-au activat party kit-urile, zborul de aproape două ore s-a transformat în o adevărată petrecere la înălțime.

Călătoria, însă, nu s-a oprit doar la atmosfera fantastică și divertisment, mai mult decât atât, pasagerii au avut șansa unică de a fi primii care au pășit trapa celui mai nou avion HiSky și au făcut parte a unei pagini istorice ai aviației civile Republica Moldova, fapt pentru care au primit și un certificat onorific din partea companiei, ce atestă acest lucru.

”Dacă vă întrebați de ce obișnuim să organizăm, de fiecare dată, petreceri împreună cu pasagerii noștri atunci când este vorba despre vreo reușită considerabilă a companiei, răspunsul este unul simplu: HiSky nu este doar despre angajați și aeronave, HiSky este o familie, membrii căreia sunt și pasagerii, iar un eveniment precum cel de azi, zborul inaugural al celui de-al doilea Airbus A321neoLR HiSky, a fost un adevărat prilej de a le demonstra pasagerilor angajamentul nostru ferm de deveni tot mai buni și mai buni, pentru siguranța și confortul acestora. La ai noștri doar 2 ani de activitate, ne-a reușit să mărim flota cu 2 aeronave nou-nouțe, produse în 2023 și dotate cu cele mai râvnite setări ai momentului, și asta tot, pentru cei care accesează cu încredere zborurile operate de noi. Astăzi am operat primul zbor comercial de pe aeroportul Chișinău cu  YR-WIN, ceea ce înseamnă prima pagină a unui nou capitol HiSky.” a declarat, CEO HiSky, Iulian Scorpan.

YR-WIN ,este al doilea Airbus A321neo LR din flota companiei, la fel, produs în anul 2023, făcând parte din cea mai recentă generație de Airbus, dotat cu ultimele tehnologii în materie de siguranța și eficiența transportului aerian. Aeronava este echipată cu motoare Pratt & Whitney GTF™, care asigură o economie a consumului de carburant de până la 20% și emană cu până la 20% mai puțin CO2, respectiv 50% mai puțin NOx.

Aceasta este cea de-a șaptea aeronavă ce se alătură flotei HiSky, care poartă cu mândrie titlul de cel mai mare operator aerian din România și Republica Moldova. Compania aeriană operează la moment 7 aeronave de tip Airbus, cu o vârstă medie de doar 7 ani, ceea ce plasează compania în categoria operatorilor aerieni cu cea mai tânără flotă din Europa.

HiSky operează curse regulate din Republica Moldova spre 7 destinații europene: Paris, Milano, Dublin, Veneția, Roma, Tel Aviv, Frankfurt și Bologna..

Biletele pot fi achizționate direct pe site-ul companiei www.hisky.aero sau la agențiile partenere de turism.

sursa