Din cauza presiunii scăzute, în această seară, sute de consumatori  de pe străzile Grenoble, Cuza Voda și Traian din Capitală nu vor avea apă.

Primarul Ion Ceban anunță că, la această oră, la Botanica și Telecentru, la unele blocuri apa deja nu mai ajunge.

„Din cauza deconectării energiei electrice la blocul Central de la „Apă Canal”, procesul de menținere a presiunii în regim automat a fost afectat. S-a luat decizia de către Comitetul tehnic de a deconecta pompele în aceste sectoare pentru a proteja rețeaua tehnico edilitară. Seara, din cauza presiunii scăzute nu vor avea apă consumatorii de pe str. Grenoble, Cuza Voda și Traian. Debitul apei deja la aceasta ora este mic la etajele de sus ale blocurilor de locuit” a conchis Ceban.

De menționat că, generatorul a fost pornit, dar s-a defectat, iar în acest moment se caută soluții.

Totodată, din cauza deconectării energiei electrice, „Apă Canal” nu poate încasa plățile pentru serviiciile prestate.

sursa: realitatea.md