Activitatea infracțională a unei grupări specializate în comercializarea drogurilor prin intermediul taximetriștilor a fost destructurată de oamenii legii.

Timp de 2 luni, polițiștii au documentat activitatea infracțională a grupului, iar în urma acesteia au fost reținute patru persoane cu vârste cuprinse între 27 și 52 de ani, originare din municipiul Chișinău. Două dintre persoanele reținute erau taximetriști.

 În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că două femei, membre ale grupului, la începutul anului 2023 s-au angajat și activau în calitate de curieri de droguri la un magazin online. Apoi au racolat în activitatea infracțională altele două persoane care activau în calitate de taximetriști și le-au atribuit roluri de transportare a drogurilor și realizarea acestora.

Suspecții au fost reținuți în flagrant în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și mijloacele de transport ale suspecților, oamenii legii au ridicat mii de lei obținuți în urma realizării drogurilor, telefoane mobile și cartele SIM utilizate la săvârșirea infracțiunii, carduri bancare, pachețele de tip zip-lock destinate pentru ambalarea drogurilor, rulouri cu bandă izolantă, cântare la scara mică, precum și muguri de marijuana, PVP, mefedronă și  pastile Extasy. 

Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește 250.000 de lei.

Pe numele a trei femei au fost  eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile, iar bărbatul care activa în calitate de taximetrist este cercetat în stare de libertate.