Viceprimarul Angela Cutasevici și reprezentanți ai Primăriei Chișinău au participat la mitingul de comemorare a victimelor represiunilor sovietice din 6 iulie 1949. Evenimentul a avut loc în fața Monumentului în memoria victimelor regimului comunist, amplasat în scuarul Gării Feroviare din Chișinău, locul de unde a început cel de-al doilea val al deportărilor.
Mitingul de comemorare a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor represiunilor staliniste, urmat de discursuri emoționante și depunerea de flori la monument. Participanții, printre care se numără foști deportați și rudele acestora, precum și cetățeni obișnuiți, au adus un omagiu celor care au suferit în urma acțiunilor regimului totalitar comunist.
În cadrul discursului său, viceprimarul Angela Cutasevici a subliniat că ziua de 6 iulie 1949 reprezintă o pagină întunecată în istoria Moldovei și a Chișinăului, iar cele trei valuri de deportări au lăsat o amprentă profundă asupra evoluției noastre.
„25 de mii de oameni, personalități, oameni harnici, oameni care și-au educat cu demnitate copiii, care au contribuit la dezvoltarea orașului prin muncă cinstită, care au oferit îngrijire medicală și au adus progres în comunitate, au fost luați cu forța și transportați în lagărele de gheață siberiene. Acei 25 de mii de chișinăuieni ar fi contribuit la prosperitatea Chișinăului și a întregii țări. Dar regimul a considerat că istoria trebuie modificată. De aceea, fiecare dintre noi are datoria morală de a păstra vie amintirea lor. Să nu uităm niciodată și să onorăm memoria celor care au suferit nedrept”, a subliniat viceprimarul Cutasevici.
Este important de menționat că anul acesta se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a deportat zeci de mii de țărani basarabeni în lagărele de muncă forțată din Siberia, confiscându-le averile.
Comemorarea victimelor deportărilor regimului comunist reprezintă un moment solemn de reflecție și solidaritate pentru comunitatea chișinăuiană, menținând vie amintarea acestor evenimente tragice din trecut și reafirmând angajamentul de a nu uita și de a lupta pentru drepturile și demnitatea fiecărui individ.