Un cetățean moldovean și un ucrainean au fost depistați în punctul de trecere a frontierei Leușeni cu documente cumpărate.
Primul caz a fost înregistrat pe sensul de ieșire din R. Moldova.
Astfel, un moldovean de 28 de ani, pasager al rutei R. Moldova – Italia, a fost depistat cu o carte de identitate românească cu semne vădite de falsificare. La audieri, conaționalul a recunoscut că își procurase documentul prin intermediul rețelelor de socializare, plătind suma de 200 de euro.
Cea de-a doua persoană documentată este un cetățean al Ucrainei, care s-a prezentat pe sensul de intrare în R. Moldova, la volanul unui autoturism.
Străinul de 50 de ani a prezentat printre documente și permisul de conducere, pretins a fi emis de către autoritățile poloneze, însă care s-a dovedit a fi fals.
În continuare, documentele falsificate au fost ridicate, iar cercetările se desfășoară sub toate aspectele legale în vederea elucidării circumstanțelor.