Tatiana Vozian, cea care a reuşit „marea performanţă” de a provoca mai multe scandaluri în 2023, care au menţinut-o în atenţia opiniei publice aproape permanent, în toamnă a cules ceea ce a sădit anterior. Şi după cum bine se ştie că cel ce seamănă vânt culege furtună, Tatiana Vozian s-a pomenit demisă de la Curtea de Conturi. A jucat urât și murdar şi în rezultat, cum și a fost de așteptat, a pierdut. Da, totul a fost un joc pus la cale de ea, iar pentru a ne convinge încă o dată de acest lucru, haideţi să facem o scurtă retrospectivă, nu înainte de a vă aminti că dna Vozian și-a luat avocat cea mai vocală TikTokerșă cu licență de a apăra pe cineva.
În primăvară, Tatiana Vozian şi-a făcut intrarea în scenă printr-un amplu scandal, acuzându-l pe Preşedintele Curţii de Conturi că i-ar fi făcut avansuri sexuale. La scurt timp însă „vraja s-a risipit”, în spaţiul public apărând mai multe dovezi că ea, având conexiuni cu unii oameni din Parlament şi, contrar statutului, participând la mai multe acţiuni partinice PAS, urmărea un singur scop – denigrarea cu orice preț și înlăturarea din funcţie a lui Marian Lupu, urmând ca ea să se regăsească printre noii conducători ai instituţiei. Pentru aceasta s-a declarat şi „femeie-lider”, a născocit un scandal la o temă la modă în toată lumea, s-a trecut pe sine și pe mama în partidul aflat la guvernare etc. Tot în același timp, prin conducerea PDM Cimișlia transmitea la Chișinău mesaje că ele au fost și vor rămâne mereu loiale Partidului Democrat.
În aceeaşi perioadă, despre Tatiana Vozian încep să apară multe detalii interesante – despre cum se judecă în peste 10 dosare cu şapte doamne – colege ale sale (pe care le amenința că în judecată va fi discutată și viața lor privată); despre cum încerca să-şi intimideze colegele (profitând de funcția sa de sefă, pe unele la evaluat eronat, micșorându-le salariile) şi să le denigreze, încercând să atragă în jocurile sale astfel de instituţii ca Centrul pentru combaterea traficului de fiinţe umane al MAI, CNA (aici o colegă de-a sa a fost nevoită să piardă timp și sănătate demonstrând ca acuzațiile lui Vozian despre delapidarea fondurilor publice e nimic altceva decât aiureală curată), Parlamentul, Centrul pentru Drepturile Omului. Apropo, despre ultima instituţie – aţi văzut cum avocata lui Vozian l-a atacat pe Ceslav Panico, directorul Centrului, pentru că nu ştiu ce nu a făcut pe placul lor?! Păi să știți ca sunt și alte detalii interesante – supărarea pe Panico vine de la faptul că el nu a satisfăcut cererea lui Vozian de a-l înlătura din funcție pe Marian Lupu. De aceea, Panico a fost atacat ulterior în organele de drept, iar când organele de drept au refuzat să facă jocul murdar pus la cale de Vozian, s-au pomenit atacate de aceeași Vozian la Parlament.
Tot atunci aflăm şi despre problemele pe care încerca să le creeze colegelor sale prin denunţuri mincinoase la nivelul instituţiei în care activa.
În realitate Vozian a otrăvit viața nu doar a 7 doamne de la Curte, ci mult mai multora. Doar aceste doamne au familii – părinți, frați și surori, soți, copii și nepoți…Dar „femeii lider”, evident, nici nu-i pasă de asta, scopul scuză mijloacele. Sursele îmi spun că, Vozian le zicea acoliților săi că ea va veni în conducerea instituției și se va răfui cu toate „colegele sale”, eliberându-le pe toate din serviciu.
Într-un cuvânt, declarând război mai tuturor, Tatiana Vozian ajunge într-o situaţie absolut previzibilă – venea timpul când urma să răspundă pentru tot răul ce le făcea colegelor sale. Iar pentru a scăpa de răspundere, ea încearcă să obţină statut de „avertizor de integritate”, adică un fel de „stucaci” în interiorul instituţiei, care nu poate fi atrasă la răspundere, chiar şi dacă răspândeşte informaţii false și potlogării despre colegii săi. Dar tentativa sa nu s-a încununat de succes – au respins-o toate instituțiile vizate. Mai mult ca atât, după ce şi-au dat seama ce om este Tatiana Vozian, şi „crâşele” din Parlament au început să o evite.
Cu toate că, chiar unele surse din PAS îmi spun că unele „padruște” de acolo mai încearcă să facă presiuni politice asupra organelor de drept pentru ca Vozian să nu fie trasă la răspundere conform legii. Ei, da asta nu ne mai miră deloc, așa sunt unii „oameni buni”…
Toate aceste eşecuri o determină pe Vozian să declanşeze noi atacuri, să deschidă noi câmpuri de luptă. Eu deja am scris anterior despre cum în vizorul ei ajung angajaţii altor instituţii ale statului, care, pentru că nu făceau ceea ce aştepta de la ei Vozian, ajung să fie acuzaţi și intimidați de ea.
Dacă e să analizăm, atunci putem concluziona că „războiul” lui Vozian numai în 2023 a vizat zeci de oameni din mai multe instituții publice. Era şi logic ca în această situaţie să asistăm la efectul boomerang-ului. Şi una dintre victimele sale, Tatiana Caraman, nu a mai rezistat şi a scris o sesizare la Comisia de disciplină a CCRM, descriind tot calvarul pe care l-a trăit din cauza lui Vozian. Comisia a examinat, faptele s-au adeverit şi…. Tatiana Vozian, fiind nu la prima abatere de acest fel, s-a pomenit demisă de la CCRM.
Ironia sorţii: să pui la cale o întreagă „operaţiune specială”, plină de murdărie și minciună, pentru preluarea controlului asupra Curţii de Conturi şi să rămâi pe drumuri. Dar, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne…
Text preluat: luchianiuc.com