Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cer revenirea la 9 ministere, în loc 13, așa cum era până la venirea Guvernului Gavrilița. Parlamentarii propun ca banii economisiți să fie alocați pentru proiecte sociale. Anunțul a fost făcut de către deputatul Petru Burduja, în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, Burduja a indicat și alte surse, de unde Guvernul poate identifica mai mulți bani pentru a ajuta cetățenii.
„În campania electorală, mai multe formațiuni politice, inclusiv cei care azi se află la guvernare, au spus că bugetul pierde 20 mlrd lei din scheme corupte. Credem că o parte din această sumă poate să fie îndreptată pentru susținerea cetățenilor. Totodată, să reducă din investiții capitale, precum dotarea instituțiilor publice cu calculatoare, mobilă… Din contul fontanelor care lucrează pe timp de ploaie. O economie ar fi și interzicerea de a angaja verișoarele în funcții publice, dacă este vorba de sacrificii, poate fi și gratis”, a declarat Burduja.
Tot astăzi, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înaintat două inițiative legislative: una de a majora bursa pentru studenți, iar cea de-a doua prevede acordarea mai multor compensații și facilități pentru copiii veteranilor de război.