Un bărbat învinuit de săvârșirea a două episoade de trafic de influență va compărea pe banca acuzaților.

Procurorii anticorupție anunță că au finalizat ancheta pe numele acestuia și au trimis dosarul în judecată. Responsabilii spun că urmărirea penală a fost pornită în luna martie 2023, în baza unui denunț.

Acuzatul ar fi convins o femeie că ar putea să o ajute să urgenteze obținerea cetățeniei române luând de la aceasta 5.000 de euro mită.

Într-un alt caz, ar fi primit 35.000 de euro mită, promițând să o scape de pușcărie pe o altă femeie plasată în arest preventiv. Pe toată durata anchetei, suspectul a pledat nevinovat. Oamenii legii au pus sechestru pe 9200 de euro și peste 1000 de dolari deținuți de bănuit, dar și pe automobilul de lux al acestuia.

Dosarul pe numele acestuia va fi examinat de judecătorii instanței de fond, iar facă va fi găsit vinovat el riscă amendă de până la 150.000 de lei sau până la 6 ani de detenție.