Pentru 2024, Primăria municipiului Chișinău și Direcția Cultură și Patrimoniu Cultural își propun să păstreze seria evenimentelor pe care au reușit să le organizeze în 2023. Mai mult, ținând cont de profesionalism și implicarea angajaților din domeniu și de pofta locuitorilor Capitalei pentru cultură, municipalitatea are și multe idei și noutăți. De pildă, un proiect ambițios pe care autoritățile Capitalei și-l propun să-l aducă locuitorilor orașului este „Chișinău Opera”.

Dar până la surprizele din 2024, Direcția Cultură va încheia frumos și activ anul 2023, iar pe 23 decembrie va fi inaugurat Târgul de Crăciun, eveniment la care vor participa mai mulți artiști moldoveni, invitatul specialul fiind Ștefan Bănică Jr.

„Pe 23 decembrie, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, așteptăm toți locuitorii Capitalei, dar și oaspeții acesteia lângă cel mai important brad al țării. Tot atunci, pe întreg teritoriul Chișinăului, vor fi aprinse și luminițele de sărbătoare”, a anunțat șeful interimar al Direcției Cultură, Alina Tabacari, în cadrul Podcastului „Chișinău LIVE”.

Lângă bradul din centrul Capitalei va fi amenajată și căsuța lui Moș Crăciun, iar primii 1.500 de copii care vor ajunge la ea vor primi câte un cadou. Totodată, va fi organizat și un târg al producătorilor autohtoni și al meșterilor populari, precum și multe alte surprize, inclusiv în fiecare sector al orașului. Ulterior, pe 31 decembrie, va fi organizat și tradiționalul concert de Revelion.