Consiliul de Administrație al ANRE a decis retragerea licenței SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale și revocarea obligațiilor de serviciu public ale acesteia. Începând cu 1 septembrie 2025, S.A. „Energocom” va prelua rolul de furnizor, inclusiv pentru cei circa 800.000 de consumatori deserviți anterior de Moldovagaz.

Trecerea se face în contextul eforturilor autorităților de a asigura separarea infrastructurii energetice și a fost motivată de imposibilitatea Moldovagaz de a se conforma cerințelor legii, din cauza lipsei de consens între acționari.

Pentru a asigura continuitatea serviciilor, Energocom va aplica temporar tarifele actuale ale Moldovagaz, până la finalizarea procesului de aprobare a noilor prețuri reglementate.

Totodată, până la 1 septembrie, ANRE urmează să desemneze o entitate responsabilă de aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI