AMENZILE înregistrate de camerele de supraveghere video din traficul rutier nu vor mai putea fi achitate în baza scrisorilor

Începând cu data de 7 august 2017, şoferii care încalcă Regulamentul circulaţiei rutiere nu vor mai putea achita amenzile aplicate în baza scrisorilor.

Conform modificării procedurii de achitare, codul de bare format din 16 cifre, destinat achitărilor online, va fi exclus din citația (scrisoarea) expediată de CUMCT, iar persoanele nu vor avea posibilitatea de a achita amenzile în baza rapoartelor electronice de constatare a contravențiilor din domeniul circulației rutiere.

În acest context, doar până la 7 august, în adresa proprietarilor/posesorilor de autovehicule care au comis contravenții, fixate prin intermediul sistemului de supraveghere video, vor fi expediate citațiile menționate care conțin codul de bare ce permite efectuarea achitărilor în baza acestora, respectiv persoanele vizate pot achita amenzile prevăzute, deoarece modificările vor fi puse în aplicare începând cu ziua de luni.

Ulterior, persoanele care vor fi informate despre încălcările înregistrate de sistemul de monitorizare video a traficului, prin scrisorile care nu vor mai avea în conţinut codul de bare, urmează a se prezenta la Centru Unic de Monitorizare și Coordonare al INP sau la Inspectoratele de poliție teritoriale, în raza de domiciliu al contravenientului, pentru a fi întocmit procesul verbal cu privire la contravenție în conformitate cu prevederile art. 443 Cod contravențional, în temeiul căruia, ulterior poate fi efectuată achitarea.

Pentru detalii, contactați reprezentantul Centrului unic de monitorizare și coordonare al INP al IGP, la numărul de contact: 0(22)784444 sau 0(22)785555.