Cel puțin 189 de persoane riscă amenzi, pentru că au purtat panglica Sf. Gheorghe, interzisă în Republica Moldova, la evenimentele organizate pe 9 mai.

Potrivit șefei Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco, peste 70 de persoane au fost deja identificate. Identitatea celorlalte persoane care au încălcat prevederile legale urmează a fi stabilită „în următoarele zile”.

„189 de persoane au fost fixate pentru încălcarea prevederilor art. 365-5, Codul Contravențional al Republicii Moldova (purtarea panglicii bicolore). În cazul a 73 de persoane dintre acestea, a fost deja stabilită identitatea. În următoarele zile, vor fi identificate și restul”, a declarat Diana Fetco.

Ofițera de presă a IGP a precizat că oamenii legii au pornit, pe 9 mai, 16 proceduri contravenționale. Patru – au fost intentate la Chișinău, iar alte 12 – în restul țării. Precizăm că numărul polițiștilor care au monitorizat ordinea publică pe tot teritoriul Republicii Moldova a fost majorat cu 30%, pe 9 mai.

Amintim că, din 20 aprilie 2022, la inițiativa PAS, pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

Persoanele fizice care vor sfida legea pot fi sancționate cu amendă de la 4.500 la 9.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. În privința persoanelor cu funcție de răspundere poate fi aplicată amenda de la 9.000 la 18.000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice amendă de la 18.000 la 30.000 de lei.

sursa