Consilierul municipal al MAN, Dumitru Mitioglo, a criticat modul în care sunt gestionate reformele din Armata Națională, afirmând că recentele tragedii din sistem ridică semne de întrebare asupra eficienței investițiilor realizate în ultimii ani.


Într-o declarație publică, Mitioglo a spus că autoritățile promovează de ani buni ideea unei armate modernizate de tip european, însă realitatea din teren ar demonstra contrariul. El a făcut referire la recente incidente grave din cadrul instituției militare, subliniind lipsa de coerență în reacția autorităților.

Consilierul a precizat că, în perioada 2021–2025, bugetul Armatei Naționale aproape s-a dublat, iar Republica Moldova a beneficiat și de sprijin financiar extern pentru modernizarea sectorului de apărare.

„Au fost cheltuite miliarde de lei. Întrebarea este unde sunt rezultatele?”, a declarat Mitioglo.

Acesta a cerut explicații publice privind gestionarea sistemului militar, măsuri urgente de remediere a situației și a solicitat demisia ministrului Apărării.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!